Familia Afloarei este foarte numeroasă, fiind formată din cei doi părinți și 10 copilași… Tatăl familiei a avut un accident de muncă în Franța unde muncea în construcții, iar acum nu-și poate ajuta familia decât într-o mică măsură prin gospodărie sau făcând munci ușoare prin vecini. Băieții sunt opt la număr, de vârste diferite: 19 ani, 15 ani, 13, 10 ani, 8, 7, 3 și respectiv un anișor.

Fetele familiei sunt două la număr și au vârstele de 18 ani, respectiv 5 anișori. Familia Afloarei trăiește județul Iași, sat Mădârjac, în mediul rural, iar pentru ca gospodăria familiei să fie funcțională și cât de cât productivă, pentru a le asigura minimul necesar, are nevoie de un cal, de o văcuță și de zece oi.

Fiecare membru al familiei este obișnuit cu viața în mediul rural și sunt harnici. Animalele le-ar fi de un real folos, le-ar asigura minimul necesar traiului zilnic și ar oferi dinamism și responsabilități tuturor membrilor familiei.

Familia ar avea nevoie și de mobilier, îmbrăcăminte, electrocasnice și rechizite școlare, copilașii mergând la școală. Familia Afloarei vă roagă să-i ajutați din nou, așa cum ați facut-o și în trecut prin intermediul Asociației Umanitare Speranța pentru România, și vă mulțumesc pentru generozitatea voastră de până acum. 

Împreună ajutăm copilașii familiei Afloarei !

Asociația Speranță pentru România își urmează cu consecvență misiunea de a ajuta persoanele grav bolnave și familiile sărace din România. Speranță pentru România a obținut până în prezent 9 milioane de euro pentru oamenii grav bolnavi și nevoiași.

Donațiile voastre au alinat multe suferințe, au vindecat complet uneori sau au scos din sărăcie numeroase familii deosebit de nevoiașe și fără venituri. Cazurile noastre le găsiți pe platforma noastră sperantapentruromania.ro .

Situația familiei Afloarei este critică și dorim să apelăm la generozitatea voastră pentru a vă implica și pentru a face un bine aproapelui vostru, un bine acestor copilași care visează la o copilărie mai frumoasă. Împreună salvăm vieți și schimbăm destine în bine !

Pentru mai multe detalii despre familia Afloarei, puteți intra în contact cu responsabilul campaniei de strângere de fonduri, Cristina Pîrv : braduletcristina@gmail.com , tel: 0771190721  

Pentru donații online cu cardul, prin Paypal, WISE și prin firmă, puteți accesa linkul campaniei:

Puteți ajuta familia Afloarei prin donații rapide și transferuri bancare, menționând în Detalii numele „Afloarei Vasile„:

Denumire: Asociatia SPRO (Speranță pentru Romania)

CUI: 41026636

MODALITATI DE DONATII RAPIDE

Revolut: 0766 365 833 sau revolut.me/sperantaromania;

BT Pay: 0766 365 833;

ING Bank: 0766 365 833;

DONATII PRIN BANCA

BCR

Cele mai citite articole

IN LEI: RO16RNCB0015163548220001
IN EURO: RO59RNCB0015163548220003
IN USD: RO29RNCB0015163548220058
COD SWIFT: RNCBROBU

BRD

LEI: RO34BRDE020SV83172010200
EUR: RO17BRDE020SV83172350200
COD SWIFT: BRDEROBU

Banca Transilvania

IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601
IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601
GBP: RO95BTRLGBPCRT0502381601
COD SWIFT: BTRLRO22

RAIFFEISEN BANK

LEI: RO79RZBR0000060021092494
EUR: RO83RZBR0000060021092519
COD SWIFT: RZBRROBU

ING Bank

IN LEI: RO61INGB0000999909241779
IN EURO: RO84INGB0000999909241850
COD SWIFT: INGBROBU

CEC Bank

LEI: RO17CECEB00030RON0604187
EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211
COD SWIFT: CECEROBU

UniCredit Bank

LEI: RO71BACX0000002272526000
EUR: RO44BACX0000002272526001

COD SWIFT: BACXROBUXXX

Cele mai citite articole