Una din cele mai frecvent întâlnite afecţiuni care se manifestă mai rar sau mai des, în funcţie de gravitatea cazului şi de factorii declanşatori este atacul de panică. Atacul de panică poate fi extrem de îngrijorător atât pentru pacient, cât şi pentru cei care se afla în jurul pacientului, pentru că se aseamănă unui infarct, pacientul având impresia chiar că moare. Foarte multe persoane apelează la ajutorul unui psiholog online pentru a gestiona atacurile de panică şi în acelaşi timp pentru a gestiona agorafobia de care suferă sau chiar dependenţă faţă de alte persoane.
Ce sunt atacurile de panică? Cum se manifestă?
Atacurile de panică sau tulburările de panică se manifestă destul de brusc, fără avertizare în prealabil. Acestea pot fi recunoscute uşor, prin manifestarea senzaţiilor de frică,d e panică, de teamă, de anxietate, care preiau întregul organism. Efectele pe care atacul de panică îl are asupra organismului sunt adesea de natură fizică, dar şi emotionala.
Chiar dacă atacul durează puţin, atunci când apare, blocheaz cu totul pacientul şi orice activitate a acestuia. Atacul de panică poate afecta orice domeniu al vieţii, iar pacienţii pot ajunge să trăiască în frică şi să dezvolte comportamente autodistructive precum consumul excesiv de alcool, de tutun, de substanţe opiacee, pot avea tendinţe de suicid sau pot suferi de depresie.
În cele mai multe cazuri, atacul de panică se tratează cu ajutorul unui psiholog şi a tratamentului prescris de acesta.
Cauzele atacului de panică
Cele mai citite articole
Cauzele atacurilor de panică nu sunt foarte cunoscute, depind de la un pacient la altul. În timp ce unii pacienţi au o predispoziţie genetică pentru a dezvolta atacuri de panică, alţii sunt influenţaţi de diferiţi factori, principalul fiind stresul. Cei mai importanţi factori care declanşează aceasta afecţiune sunt:
- modificările la nivelul funcţionării creierului;
- consum de alcool, nicotina, cafeină;
- depresie;
- stress posttraumatic;
- abuz fizic;
- abuz sexual în copilărie;
- schimbări majore în viaţă.
Deşi atacurile de panică se pot produce la început fără avertizare, în timp ajung să fie declanşate de anumite situaţii. De cele mai multe ori, tulburarea de panică apare şi ca urmare a decesului unei persoane dragi, a divorţului sau a separării de partener.
Ce simptome da atacul de panică?
Atacul de panică poate fi uşor de recunoscut atât de către pacienţi, cât şi de către cei din jur. acesta poate să apară subit, atât ziua, cât şi noaptea, atât în mijlocul unei activităţi importante, cât şi înaintea somnului, când corpul este extrem de relaxat. Când se declanşează atacul de panică, pacientul manifestă următoarele simptome:
- simte durere în piept;
- transpira excesiv, tremura;
- are palpitaţii;
- suferă de frisoane, hiperventilaţie;
- are dificultăţi în respiraţie;
- simte amorţeala şi furnicături;
- ameţeşte, simte greaţă;
- se izolează social.
Psihoterapia în tratarea atacurilor de panică
Unul din cele mai eficiente tratamente în cazul atacurilor de panică este psihoterapia. Aceasta ajută pacientul atât să identifice cauzele atacurilor de panică, dar şi să le facă faţă atunci când s declanşează. Psihoterapia este un proces îndelungat, care nu are rezultate peste noapte, dar reduce simptomele atacurilor de panică în câteva săptămâni, iar rezultate notabile apar după câteva luni.