În prezent, tot mai mulți dintre cititori preferă să citească literatură în engleză, iar motivele sunt destul de clare: foarte multe cărți apreciate de-a lungul timpului au fost scrise în engleză și e mult mai plăcut să le citești în limba lor originală. În plus, a citi în limba engleză este acum aproape la fel de la îndemână ca a citi în limba română – odată pentru că limba engleză este învățată încă din copilărie, apoi pentru există librăriile cu cărți în engleză, unde putem găsi cărți din aproape orice domeniu și pentru orice gusturi. O librărie de acest tip este Antic ExLibris, unde găsiți cărți noi la preț de anticariat.
3 motive pentru a citi cărți în limba engleză, dacă încă nu o faci
1. Îți îmbunătățești abilitățile de comunicare în limba engleză. Cu siguranță cel mai bun mod de a-ți dezvolta abilitățile de comunicare într-o limbă străină este să vorbești cât mai mult în acea limbă, dar cititul nu trebuie subestimat. Citind învățăm cuvinte și expresii noi cu ajutorul cărora putem să ne comunicăm mai clar, să ne facem mai bine înțeleși. Iar asta se întâmplă cu cititul în orice altă limbă decât cea natală.
Și e important ca cititul să devină o obișnuință încă din copilărie, când învățăm totul mult mai ușor. Cărțile în engleză pentru copii sunt de diverse tipuri (cărți cu povești, cărți cu activități și enciclopedii) și sunt gândite pe categorii de vârstă și de nivelul de limbă.
Cele mai citite articole
2. Te educi – citind înveți lucruri noi despre diversele domenii pe care le abordezi, îți lărgești orizonturile. Și nu ne referim doar la cărțile de știință sau de arte (din care rămânem cu informații foarte clare), ci și la cărțile de beletristică, din care putem să învățăm să fim mai empatici prin înțelegerea situațiilor în care personajele sunt puse, a trăirilor și a modului lor de a reacționa în diverse împrejurări.
3. Ai acces la cărți care nu au fost traduse încă. Nu toate operele care s-au scris în engleză au fost traduse și în română, lucru care este oricum imposibil de realizat. La acestea se adaugă și cărțile scrise în celelalte limbi ale lumii, dintre care unele au fost deja traduse în engleză. Dintre acestea probabil unele vor fi traduse în limba română cândva, dar cele mai multe vor rămâne accesibile doar prin traducerile lor în engleză.
Iar un argument general pentru cititul în limba engleză este faptul că îmbini utilul cu plăcutul – înveți cuvinte și expresii noi citind ceea ce îți place.
Noi vă recomandăm librăria Antic ExLibris unde găsiți de la cele mai cunoscute titluri din literatura clasică, la cărți de dezvoltare personală sau cărți de gătit la prețuri foarte mici.