În data de 16 Iunie 2022, ora 12:00, a avut loc în cadrul noului sediul al Clinicii Hope din Iași din strada Bașota, nr 2, et 1, Simpozionul cu titlul „Speranță pentru funcționalitatea pacientului cu schizofrenie”.

În contextul creșterii alarmante din ultimii ani a numărului persoanelor suferind de probleme emoționale, necesitatea de servicii de calitate de psihiatrie și psihoterapie a crescut foarte mult, atât cele destinate adulților, dar și cele destinate copiilor.

De aceea, ne-am bucurat să aducem, o dată cu extinderea serviciilor noastre și în zona Moldovei, toate serviciile și programele noastre de tratament locuitorilor din Iași. În cadrul evenimentului s-au discutat următoarele subiecte de interes:

  • Programul nostru dedicat persoanelor cu schizofrenie devine GRATUIT
  • Înființarea Asociației Române de Psihoterapie în Schizofrenie, prin care oferim cursuri de instruire pentru psihologi și psihoterapeuți

„Pacienții cu schizofrenie din România merită  și pot avea o viață normală. Pentru a-și putea regăsi și reconstrui funcționalitatea este necesar să aibă acces la tratamente eficiente, inclusiv psihologice, conform ghidurilor internaționale. Educarea pacienților despre boala lor și oferirea de psihoterapie specifică este esențială și completează tratamentul medicamentos. De aceea ne bucurăm să putem oferi aceste intervenții gratuit inclusiv pentru pacienții din zona Iași-Moldova.” declară Dr Gabriella Bondoc, fondator Clinica Hope.

DESPRE SCHIZOFRENIE

Deși nu este o tulburare frecventă (afectează aproximativ 1% din populație), schizofrenia este printre cele mai invalidante și severe tulburări medicale, fiind, conform Organizației Mondiale a Sănătății, una dintre primele 10 boli care contribuie la povara globală a bolilor la nivel mondial. Atât simptomele caracteristice schizofreniei, cât și stigmatizarea fac viața persoanelor cu această tulburare foarte dificilă. Îngrijirea persoanelor care suferă de schizofrenie are, de asemenea, un impact semnificativ asupra calității vieții aparținătorilor. Tratamentul poate fi foarte eficient și include pe lângă tratament medicamentos cronic, intervenții psihologice și de psihoeducație specifice.

DESPRE EVENIMENT:

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale, medici, reprezentanți ai autorităților sanitare din Iași care au fost interesați să vadă cum pot să ajute cât mai eficient pacienții cu schizofrenie.

De asemenea, în cadrul evenimentului dr. Gabriella Bondoc, fondator al Clinicii Hope și medic primar psihiatru și psihoterapeut a discutat despre „Accesibilitatea programelor psihosociale în tratamentul schizofreniei”, alături de Conf. Univ. Dr. Șerban Turliuc de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” care a vorbit despre Funcționalitatea, obiectiv terapeutic în prevenirea recăderilor și îmbunătățirea calității vieții pacienților cu schizofrenie”.

Mai multe detalii despre subiectele discutate poți găsi aici:

https://clinica-hope.ro/psihoeducatie-gratuita-pentru-schizofrenie/

DESPRE PROGRAMUL CONEXIUNI

               Este un program complet destinat pacienților cu schizofrenie care are și o parte de psihoeducație. Cursul de psihoeducație se desfăsoară pe parcursul unei zile întregi de weekend. Programul CONEXIUNI este singurul program de psihoeducație dedicat persoanelor cu schizofrenie din țară, în condițiile în care un astfel de program este foarte eficient și absolut necesar pentru creșterea calității vieții, aderența la tratament și creșterea stimei de sine. Cursurile de psihoeducație pentru schizofrenie desfăsurate în cadrul clinicii Hope devin gratuite. Primele 4 cursuri se vor ține în următoarele date:

*Cluj 25 iunie – fizic

*București 2 iulie – online 

*București 9 iulie – fizic

*Iași 23 iulie – fizic

DESPRE ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE PSIHOTERAPIE ÎN SCHIZOFRENIE

Tot cu această ocazie vă anunțăm că am înființat Asociația Română de Psihoterapie în schizofrenie. În cadrul acestei asociații profesionale, traineri specializați din mai multe colțuri ale lumii vor susține cursuri de instruire pentru psihologi, psihoterapeuți în evaluarea funcționalității și formelor de intervenție psihologică care au eficiență dovedită științific în tratamentul schizofreniei.

Câteva dintre aceste forme terapeutice sunt: Terapia Cognitiv-Comportamentală pentru PSIHOZĂ (CBT-P) special dezvoltată pentru schizofrenie sau programele de training de abilități sociale ( SST). Terapeuții clinicilor HOPE deja le aplică cu succes în tratamentul pacienților cu schizofrenie dar este necesară extinderea acestor competențe la nivelul terapeuților din întreaga țară.

Pentru aceste traininguri vom încerca să beneficiem de sponsorizări, în așa fel încât cât mai mulți terapeuți să își permită acest training în mod gratuit.

CLINICA HOPE este liderul clinicilor de sănătate mintală din țară, atât prin cifra de afaceri cât și prin numărul de profesioniști și programele de tratament unice. Ne dezvoltăm continuu din 2009, pornind de la o idee clară: să oferim pacienților din România numai tratamente psihice cu eficiență dovedită științific. Având o echipă completă de psihiatrii și psihologi, ne urmărim cu perseverență obiectivele, având nu mai puțin de 5 tipuri de programe unice de tratament, recomandate de ghidurile internaționale, dar care lipseau în România. Eforturile noastre au oferit posibilitatea persoanelor cu tulburări psihice severe (Schizofrenia, Tulburarea Bipolară și Tulburarea Borderline, adolescenți cu probleme emoționale grave) să beneficieze de tratamente complete, la cele mai înalte standarde.

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!