Concediul la mare este o pauză binemeritată, după o perioadă de muncă susținută. Vacanța cu copiii la mare poate fi prilejul perfect pentru relaxare alături de cei mici. Pentru aceasta însă trebuie să faci câteva pregătiri, astfel încât să acoperi toate situațiile ce ar putea să apară. 

Planificarea concediului la mare se face din timp, pentru ca locația aleasă să fie adecvată nevoilor familiei. Dacă crezi că aceasta a fost partea cea mai grea, te înșeli. Pregătirile pe care trebuie să le faci pentru vacanța alături de copii la mare sunt ceva mai complicate și necesită un plan. Organizarea este esențială pentru a avea în bagaj tot ceea ce ai nevoie pentru copii și pentru voi, iar întocmirea unei liste te va ajuta să nu uiți nimic. 

La mare, la soare, protecția nu trebuie uitată

Costumele de baie, prosoapele și șlapii sunt nelipsiți din bagaje. Dar la fel ar trebui să fie și produsele pentru protecția solară pentru pielea sensibilă a copiilor și bebelușilor. Soarele este important pentru buna dezvoltare a organismului uman, dar pielea celor mici are nevoie de un plus de ocrotire.

Copiii necesită soluții cu factor de protecție 50, în timp ce bebelușii trebuie să stea sub umbrelele de soare, aerosolii de dimineață și seara fiind suficienți pentru a stimula producția de vitamina D, necesară organismului. 

Acte de identitate

Nu doar adulții trebuie să aibă documentele de călătorie cu ei și actele de identitate, dar și pentru copii trebuie să ai certificatul de naștere sau buletinul, în cazul copiilor peste 14 ani. 

Medicamente

Pentru a preîntâmpina orice situație neplăcută, bagajul trebuie să conțină siropuri, pastile și soluții necesare copiilor și bebelușilor pentru momentele în care fac febră, au dureri de burtică sau alte probleme de tranzit intestinal, probiotice, sirop de tuse, plasturi, pansamente, alcool medicinal, termometru și chiar aparatul pentru aerosoli. 

În plus, în sezonul cald, la mare, este bine să ai la tine și soluție împotriva țânțarilor, dar și prafuri sau creme pentru julituri și tăieturi. 

Produse de igienă personală

Cele mai citite articole

Întotdeauna când mergi cu copiii la plimbare, dar mai ales când pleci în vacanță cu ei, trebuie să te asiguri că au în bagaj produsele de igienă personală proprie (săpun, pastă dinți, periuță de dinți, foarfecă de unghii, șampon, gel de duș), dar și un stoc de șervețele umede, dezinfectante, șervețele de hârtie, gel dezinfectant. 

Dacă ai bebelușii cu tine trebuie să ai o rezervă bună de pampers și de scutece potrivite pentru intrarea în apă. 

Vestimentație adecvată

Concediul la mare cu copiii presupune că trebuie să fii pregătit cu haine adecvate sezonului cald, din fibre naturale, pălării, dar și numărul schimburilor trebuie să fie mai mare. Copiii sunt neatenți și vei avea cu siguranță nevoie de numeroase haine pentru momentele în care se vor murdări de mâncare, nisip sau își vor uda îmbrăcămintea. 

Ideal este să ai și cel puțin 2 perechi de încălțări pentru fiecare copil în parte, dar și haine ceva mai grosuțe, ce pot fi utilizate pentru zilele mai reci, ținând cont de faptul că vremea este destul de capricioasă și nu se știe ce se poate întâmpla. 

Jucării 

Copiii trebuie să aibă mereu ceva cu care să se joace pentru ca timpul să le treacă mai repede, mai ales în momentele în care merg cu mașina sau stau la umbră pe plajă. Așadar este important să ai pregătite jucării pe care să le poți lua cu tine în bagajul de mână și oriunde te vei deplasa în concediu. 

Extra sfat: poți să pregătești un rucsac numai cu jucării și jocuri, cărți și creioane de colorat, cărți de citit, care pot susține buna dispoziție a copiilor în orice împrejurare. Un audiobook poate să te scoată dintr-o situație neplăcută sau să ajute la calmarea nervilor micuților. 

Tabletele și telefoanele sunt tentante, dar nu este indicat să le oferi copiilor această variantă, iar în vacanță cu atât mai mult este recomandat să petreci fiecare clipă în compania lor. 

Pregătirile pentru un concediu la mare cu copiii, pentru momente de neuitat, trebuie organizate din timp, iar bagajele să conțină cel puțin elementele enumerate în acest material. Deși nu poți să acoperi toate situațiile imprevizibile, ajută să poți controla totuși cât mai multe variante!

Cele mai citite articole